Intervenţie terapeutică prin metoda „Eu pot – Kids‘ Skills“

Pentru programare la psihoterapie de familie, sunați sau trimiteți SMS la 0152 241 602 16, psihoterapeut Cristina Anghel.

Metoda „Eu pot – Kids‘ Skills“ este o cale nouă şi pozitivă de a rezolva comportamentul problematic al copiilor.

Ea se bazează pe psihologia centrată pe soluţii şi a fost dezvoltată la Institutul de Terapie Scurtă din Helsinki de către psihiatrul şi psihoterapeutul Ben Furman şi colegii săi Tapani Ahola, Sirpa Birn şi Tuija Terävä.

Această metodă se adresează copiilor de peste 4 ani. Ideea metodei Eu Pot este aceea de a ajunge la o înţelegere cu copilul despre învăţarea unei abilităţi. Această abilitate poate fi de exemplu: să mănânce în mod corespunzător, să doarmă în propriul pat, să meargă regulat la toaletă, să îşi facă temele, să îşi amintească de pregătirea ghizdanului pentru şcoală, să îşi exprime furia mai degrabă prin cuvinte decît prin contact fizic etc.

Este o metodă foarte bună pentru lucru atât cu un copil, cu mai mulţi copii (fraţi, surori) cât şi cu o clasă întreagă.

Deși a educa copiii este aparent simplu și intuitiv, ritmul alert al vieții de zi cu zi, diferitele cerințe din toate direcțiile ne împiedică de cele mai multe ori în a reuși să implementăm în propria viața ceva simplu. Cu toate că mulți părinți conduc firme multinaționale și sunt ascultați și urmați de sute sau poate mii de oameni, aceeași oameni, cu vulnerabilitățile lor umane pot să nu reușească să își convingă copilul să facă un anume lucru. Intervenția unei terțe persoane, neutre, înlesnește și ușurează comunicarea dintre părinți și copii.

Bineînţeles că părinţii, bunicii sau cei care îngrijesc copilul sunt implicaţi în acest proces de învăţare a abilităţii/abilităţilor şi au responsabilitatea de a asigura un mediu propice învăţării acestor abilităţi. Părinţii şi bunicii sunt susţinuţi şi ghidaţi în acest proces, ei putând (aşa cum ar fi ideal) să participe la şedinţe separate de psihoterapie pentru gestionarea propriilor emoţii (teamă, furie, nerăbdare etc.).

Autor: Psihoterapeut integrativ/psiholog clinician Cristina ANGHEL

Pentru programare la psihoterapie de familie, sunați sau trimiteți SMS la +49 151 590 137 49 , psihoterapeut Cristina Anghel.

Kommentar verfassen

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert

Nach oben scrollen