Jocuri psihologice I Alcoolicul
Pentru programare la psihoterapie, sunați sau trimiteți SMS la +49 151 590 137 49, psihoterapeut Cristina Anghel.
Deşi consumul de alcool este definit de DSM V şi a fost definit şi de alte manuale de diagnostic psihiatric, Berne a considerat că această dependenţă este oarecum sprijinită şi întreţinută, la nivel inconştient şi de cei din jurul consumatorului şi descrie acest mecanism în cartea sa „Jocuri pentru adulţi. Psihologia relaţiilor umane.”
Jocurile psihologice se bazează pe tranzacţii duble. (Tranzacţii duble sau complicate, vagi, ambigue, constau în transmiterea simultană a două mesaje, primul care se aude şi are un nivel social acceptabil, iar al doilea care se (sub)înţelege la nivel psihologic.
Toţi jucăm astfel de jocuri din când în când, ele având următoarele avantaje: se eliberează o mare cantitate de stroke (unităţi de recunoaştere socială), se evită transparenţa unei proximităţi, se rezolvă problema petrecerii timpului, dar, cel mai important, este faptul că aceste jocuri nu rezolvă problema, protagoniştii fiind capabili să reia jocul la nesfârşit, componenta Adult a personalităţii nu este conştientă de ceea ce se întâmplă, şi întotdeauna implică un moment de surpriză sau derută (Berne, 1996, apud Popescu şi Vîşcu, 2016).
Berne descrie în cadrul joculului „alcoolicul” 5 roluri sociale, respectiv un rol principal și 4 roluri secundare. El consideră acest joc ca o piesă de teatru cu un scenariu fix și cu un anumit final. Și anume, unul tragic.
Alcoolicul deține rolul principal, în jurul lui se învârte totul. El face tot ce poate pentru a bea. Are o relație cu fiecare dintre ceilalți patru actori, iar dacă cineva renunță la rol, caută pe altcineva care să îi ia locul.
Cicălitorul deține cel mai important rol secundar. De obicei, partenerul/partenera sau un părinte. Cicălitorul îl critică pe alcoolic și vrea să îl schimbe. Acesta are nevoie de el pentru a avea o responsabilitate sau pentru a se simți superior din punct de vedere moral. Cei doi se află într-o relație simbiotică.
Salvatorul este de multe ori preotul, medicul, terapeutul, Stai liniștit, te voi ajuta. El încearcă să salveze alcoolicul fără acordul lui explicit (contract). Alcoolicul acceptă acest ajutor, cât timp îi este de folos. El se sustrage ajutorului salvatorului, chiar dacă acesta îl scoate de multe ori din încurcături. Uneori, salvatorul se transformă în Persecutor. Acesta caută soluții cu rezultat imediat vizibil, uneori minuni. Acesta nu este un salvator adevărat care ajută pe termen lung, într-un mod real și constructiv.
Rolul ajutorului mut este preluat adesea de mamă, coleg de muncă, un prieten sau un vecin. Ajutorul mut dovedește înțelegere pentru situația alcoolicului, îl invită adesea la un păhărel, fără a se gândi la consecințe. Barmanul este cel care îl aprovizionează pe alcoolic cu băutură. Poate fi barmanul, colegul de muncă sau soția care îi umple frigiderul, findcă mai bine să bea acasă.
Fiecare dintre actori are ceva de câștigat de pe urma acestui joc: cicălitorul se simte mai bine din punct de vedere moral, alcoolicul poate să bea în continuare, ajutorul mut nu are probleme, barmanul câștigă bani. Uneori, actorii își schimbă rolurile: soția poate fi noaptea salvatorul care îl ajută să se bage în pat, iar dimineața cicălitorul care îi dă ultimatuum și apoi sună la birou să anunțe că nu poate veni la muncă, fiindcă îl doare capul.
Acest joc este unul dur, cu un sfârșit tragic. Dacă nu este întrerupt, are un final catastrofal: izolare socială, pierderea locului de muncă, divorț, moarte. Deoarece alcoolicul nu se poate ajuta singur, ceilalți jucători trebuie să îl ajute să iasă din acest joc.
Berne descrie şi modalităţile de a ieși din jocuri. Jocurile sunt repetitive, ceea ce ne poate ajuta sa fim conştienti că le jucăm. Chiar dacă am jucat un joc şi, deci, nu mai pot ieşi din el, pot totuşi să-mi dau seama că a fost un joc şi acest prim pas, conştientizarea ne poate ajuta sa evitam intrarea în acelaşi tip de joc în momente similare. Cum?
Autonomia se obţine prin (re)dobândirea a trei trăsături: conştientizare, spontaneitate şi intimitate (Berne, E. 2002).
Pentru programare la psihoterapie, sunați sau trimiteți SMS la +49 151 590 137 49, psihoterapeut Cristina Anghel.
Bibliografie:
Berne, E. (2002) Jocuri pentru adulţi. Psihologia relaţiilor umane. Bucureşti: AMALTEA.
Popescu, O.M., Vîscu, L.I. (2016). Psihoterapie integrativă strategică. Teorie şi aplicaţii practice. Craiova: Liber Mundi.
Learn MoreTulburarea consumului de alcool – Criterii de diagnostic DSM V
Pentru programare la psihoterapie, sunați sau trimiteți SMS la 0151 590 137 49 , psihoterapeut Cristina Anghel.
A. Un tipar de consum problematic de alcool care conduce la suferință sau disfuncție semnificativă clinic, manifestat prin cel puțin două din următoarele caracteristici și apărut în decursul unei perioade de 12 luni:
1. Alcoolul este deseori consumat în cantități mai mari sau pe o perioadă mai lungă de timp decât se intenționa.
2. Individul dorește să oprească sau să limiteze consumul de alcool, sau face eforturi continue, dar lipsite de succes în acest scop.
3. Individul alocă o mare parte din timp pentru activități necesare procurării, consumului sau recuperării după efectele alcoolului.
4. Impuls irezistibil (engleză: craving) sau dorință intensă/nestăpânită sau nevoie urgentă de a consuma alcool.
5. Consumul recurent de alcool conduce la incapacitatea de a-și îndeplini obligațiile la locul de muncă, la școală sau acasa.
6. Consumul de alcool este continuat în ciuda problemelor persistente sau repetate apărute în viața socială sau relațiile interpersonale, cauzate sau exacerbate de efectele alcoolului.
7. Activitățile importante sociale, profesionale sau recreative sunt abandonate sau reduse din cauza consumului de alcool.
8. Consum repetat de alcool în situații de risc de vătămare fizică (d.ex. condusul automobilului).
9. Consumul de alcool este continuat, deși individul recunoaște că are o problemă persistentă sau repetată, fizică sau psihologică, cauzată sau amplificată de alcool.
10. Toleranță definită de oricare din următoarele elemente:
a. Nevoia de a crește cantitatea de alcool consumată pentru a obține aceleași efecte sau efectul subiectiv al intoxicației.
b. Scăderea progresivă a efectului la consumul constant al aceleiași cantități de alcool.
11. Sevraj, manifestat prin oricare din următoarele elemente:
a. Sindrom caracteristic de sevraj la alcool (a se vedea criteriile A și B din setul de criterii pentru sevrajul la alcool, pag. 499-500).
b. Individul consumă alcool (sau o substanță cu efect similar, cum ar fi benzodiazepinele) pentru a reduce sau evita simptomele de sevraj.
A se specifica dacă:
În remisiune recentă: după ce anterior au fost îndeplinite toate criteriile pentru o tulburare a consumului de alcool, niciunul din aceste criterii nu a mai fost prezent timp de cel puțin 3 luni, dar sub intervalul de 12 luni (cu excepția criteriului A4, “Impuls irezistibil (craving) sau dorință intensă sau nevoie urgentă de a consuma alcool” care poate fi indeplinit).
A se specifica dacă:
În mediu controlat: Acest specificator suplimentar este utilizat în cazul în care individul se află într-un mediu în care accesul la alcool este restricționat.
Pentru programare la psihoterapie, sunați sau trimiteți SMS la 0151 590 137 49 , psihoterapeut Cristina Anghel.
Learn MoreDependența este un răspuns la suferința din copilărie
Pentru programare la psihoterapie, sunați sau trimiteți SMS la +49 151 590 137 49, psihoterapeut Cristina Anghel.
Ființele umane se îmbrățișează, se mângâie, în timp ce animalele se ling, se curăță de insecte. S-a observat că grija parentală determină și nivelurile altor substanțe chimice-cheie din creier, inclusiv a serotoninei, neurotransmițătorul care reglează dispoziția emoțională, în lipsa căruia se administrează Prozac sau alte antidepresive. Alt efect al privării de prezența maternă din copilărie este diminuarea permanentă a oxitocinei, element vital în trăirea experienței atașamentului și menținerea relațiilor de loialitate. Persoanele cărora le este dificil să aibă relații umane intime sunt predispuse la dependență, pot apela la droguri ca la niște “lubrifianți sociali”. Absența atașamentului în copilărie poate duce și la creșterea nivelului altor substanțe, cum ar fi al cortizolului, hormonul de stres. Cortizolul în exces micșorează hipocampul – important pentru memorie și procesarea emoțiilor – și perturbă dezvoltarea creierului, cu urmări pe viață.
Capacitatea unui copil de a gestiona stresul psihologic și fiziologic depinde complet de relația acestuia cu părinții lui. Bebelușii nu își pot regla propriul stres, de aceea se vor stresa până la moarte dacă nu sunt luați niciodată în brațe. Capacitatea de autoreglare o dobândim pe parcursul maturizării, depinde de relațiile pe care le-am avut în copilărie cu cei care au avut griă de noi. Un adult responsabil, predictibil joacă un rol cheie în dezvoltarea sănătoasă a substratului neurobiologic al răspunsului la stres.
Copiii care suferă perturbări în relațiile de atașament nu vor avea aceeași structură biochimică a creierului cu cea a semenilor lor bine îngrijiți și atașați sigur. Din studii reiese și că înțărcarea timpurie poate avea o influență negativă asupra consumului de substanțe.
Studiile efectuate asupra persoanelor dependente de droguri descoperă în mod repetat un procent extrem de ridicat de traume în copilărie, incluzând abuz fizic, sexual, emoțional, violența în familie, divorțul părinților, abuzul de droguri sau alcool în familie, moartea unui părinte. Pentru fiecare experiență adversă din copilărie, riscul pentru un start timpuriu al consumului de substanțe a crescut de două până la patru ori. Cei care au suferit cinci experiențe adverse au prezentat un risc de abuz de până la zece ori mai mare, decât cei fără asemenea experiențe.
Concluzia studiilor a fost că două treimi dintre cazurile de consum de droguri prin injectare pot fi atribuite situațiilor de abuz și traume din copilărie. Populația investigată era una sănătoasă și relativ stabilă, cu studii superioare sau medii. Nu toate persoanele dependente au fost supuse traumelor, cum nici toate persoanele care au suferit traume nu au devenit dependente, dar marea majoritate, da.
Așa cum mulți dintre persoanele dependente spun, ei se automedicamentează pentru a-și alina suferința emoțională, dar, în plus, dezvoltarea creierului lor a fost sabotată de experiențele traumatice prin care au trecut, ele neputându-se dezvolta normal datorită circumstanțelor nefavorabile.
În urma unui studiu efectuat asupra femeilor cu depresie care fuseseră abuzate în copilărie s-a descoperit că hipocampul (centrul memoriei și atenției) era cu 15% mai mic decât normal. Factorul cheie a fost abuzul, nu depresia, deoarece la femeile care sufereau de depresie, dar nu fuseseră abuzate, aceleași zone erau neafectate.
La persoanele abuzate, cele două emisfere nu lucrează în tandem, în special atunci când persoana se află sub stres. O caracteristică a tulburării de personalitate, o afecțiune cu care cei care abuzează de substanțe sunt adesea diagnosticați este trecerea bruscă de la a idealiza o persoană la a simți o antipatie puternică, chiar ură față de aceasta. Dr. Martin Teicher a emis chiar ipoteza conform căreia modurile “negative” în care privim o persoană sunt stocate într-una din emisfere, iar reacțiile noastre “pozitive” în cealaltă emisferă. Ca rezultat al necorelării între ele, în relațiile apropiate și în alte domenii ale vieții, persoanele afectate fluctuează între percepții idealizatoare și devalorizatoare ale propriei persoane, ale celorlalți oameni și ale lumii. Dacă această teorie va fi dovedită prin studii, ar explica multe lucruri, nu doar în ceea ce privește dependența de substanțe, ci și în ceea ce privește multe dependențe comportamentale.
Sursa: Gabor Mate, Pe tărâmul fantomelor înfometate
Pentru programare la psihoterapie, sunați sau trimiteți SMS la +49 151 590 137 49, psihoterapeut Cristina Anghel.
Learn More